“Dosare” din copilărie 2 =))
După cum promis-am, continui serialul inspirat din clipele copilăriei mele, dragilor. Bunica! Din partea mamei! Bunicaa, Buna, Buni, Mama Mare, Noghimimi (din ungurescul nagymama=bunică). Eu’n general o strigam: “-Noghimimi!” Păi la bunica am-nvățat să fug! Dar să fug, nu glumă! Un fel de sprint-supraviețuire! 
Ordine, glorie, disciplină, muncă, muncă și iar muncă! O mână de fier… na! De plumb! De klingoniancă? Deviza era: “-La trábă!” Putea să fie și Moș Crăciun în poartă, o voce venită din spatele casei cu nivelul unei sonorizări de scenă: “-La trábă! Trăbé să dăm la pui de mâncare!” Veneau copii de pe stradă: -Săru’mâna tanti Caty (se pronunță Cotii de la Ecaterina), îl lăsați pe Napocel afară?” Noghimimi: “-Vedeți-vă de trábă! Napocel are trábă!! Cărați-vă!” Ce să plâng, milogesc?? Scăpa mâna cu forța unui excavator Caterpillar din noua serie E, pe unde apuca dá după un timp știam a mă feri prin sprint!!
Rămasă singură draga de Noghimimi cu 3 copii (2 fete, 1 băiat) fiindcă “eliberatorii” sovietici au grăbit călătoria vieții bunicului meu, a fost nevoită să adopte atitudinea unui guvernator klingonian pentru bunul mers al “Imperiului”! Nu vă spun că măcelarul ce venea la tăierea porcului era intimidat de hărnicia bunicii care lua-n spate nonșalant jumătatea de porc s-o ducă-n bucătărie pentru tranșat…
Avea Noghimimi de la bunicul o motocicletă Samson cu ataș! Aiaiaiaii! Venea din județul Alba după mine la Cluj trecând semeață Dealu’ Feleacului! Ce măreț stăteam în ataș cu cască și pelerină! Desfăcea, curăța, întreținea motorul! În ce nu se băga Noghimimi? În “tăte”! În ’85 s-a alăturat, din păcate, bunicului, am amintiri foarte vii cu ea. Era tăioasă dar’ntodeauna mă-ntreba ce vreau să mănânc și-mi prepara cu meticulozitate nemțească preferințele, stând lângă mine grijulie să termin tot. Bineînțeles urma apoi implacabil ca ticăitul elvețian: “-La trábă! Blidele trăbé spălate! Nu să spală sângure!” (spălate la fântână, nu era apă “din perete” ca la bloc, iar eu trebuia să fiu-n ritm cu draga de ea, așa: ca să știu a mă descurca când “ói și” mare). Făcea o dulceață de trandafiri, o minunăție dar asta-ntr-un episod viitor.
S-aibă odihnă!
Like this:
Trackbacks
- Despre sinceritate… « Daurel's Blog
- Fluturi. Life in pictures 2 « Mirela Pete. Blog
- life in pictures -11- zambete « Rokssana's Blog
- SPEAK TO ME… « androxa
- First Words « Gabriela Elena
- ingineri din toate țările… « MesterulManole's Weblog
- Colţul european « Colţu' cu muzică
- Miercurea fără cuvinte « A different blog
- Științele exact(e) adunate » Blog Archive » Life in Pictures (8)
s-aiba hodina ….
da’ ti-a prins bine
Mi-o prins dară chiar fórte bine, hehehehe
s-aiba odihna!
cred ca asa erau femeile vaduve la tara, altfel nu puteau face fata problemelor
uite ce faimos ai ajuns! felicitarii bunicii si familiei 
frumos articol
cu siguranta disciplina, ordinea, munca ti-a cizelat personalitatea si te-a ajutat mult in viata
Mulțumesc Lilyca dragă *
Cam așa a fost, ai dreptate
ai mostenit cumva harnicia ?
frumoase amintiri. bunicii au intotdeauna farmecul lor, care ne marcheaza pe viata…….
Exact Mariana, ai mare dreptate.
Standardele erau respectate, oamenii erau respectati…
Acum de 31 oct.. si 1 nov. sunt ocazii pentru comparatii intre generatii
Multumesc.
Eh…așe era.
De aceea am și ales momentul, Luminația e aproape.
Ohoo, Mama Disciplinei, hehehe.
Cu mare placere si nesat am citit tot articolul. Ce poveste frumoasa!
Mulțumesc frumos snsdesign
Cata duiosie razbate din povestea lui Noghimimi…
Imi aminteste de strasnicia bunicutei mele, mamaia mea. A mea era poreclita la tara ” Nazdravanca”, iara eu deveneam implicit Nazdravanuta. Mereu ma intrebam de unde avea atata putere de munca si rabdare cu o carca de nepoti galagiosi si obraznici. Iara seara sa ne mai zica si povesti, asa incat sa imi ramana vii dupa atata amar de vreme.
Frumos tare povestit, Napocel!
Da, aveau o putere de muncă ce azi n-o mai vedem din păcate. Au fost alte generații.
Mulțumesc frumos Sonia
ar trebui sa-mi dai si mie un borcan in dulceata aia.e greu rau de facut.:D
Am făcut și anul acesta. Nu e așa greu de făcut.
poate pentru mama ta.:)
Io, împreună cu mama am făcut. 8 borcănașe ne-au ieșit.
Foarte frumos !!!
Mulțuuu’ fificuțica! * În curând episodul 3!
Ce amintiri faine, te iubea mult bunica ta…
Da
Mai scriu io și altele cu ea. 
Mi-a placut foarte mult portretul bunicii tale. Frumoasa poveste. Mi-o si imaginez pe buni a ta cu motocicleta. M-ai facut si pe mine pt cateva momente sa visez dinnou la copilarie. Astept continuarea seriilor de povesti cu bunica!
tare mi-a plăcut!
Foarte frumoasă bunicuţă ai avut! Păcat că nu mai este. Dar cred că acolo, în lumea îngerilor, alături de bunic, se simte mai bine. ei, bunicii noştri, au ştiut mult mai bine să aprecieze familia şi tot ce e legat de ea…
Mi-am amintit şi eu de bunicii mei… Pe bunica (din partea mamei) am pierdut-o doar când aveam 8 ani – eram lângă ea… Bunelul a plecat în 2008, la 25 de ani după ea. Doar că nu a vrut să plece singur, a luat-o şi pe mama mea, iar în scurt timp – şi pe surioara mea… A fost şi este trist, dar acum ştiu că am atâţia îngeri care mă supraveghează!
De-am avea şi noi puteri şi răbdare să ajungem să fim bunici….
Bunicile sunt niste fiinte extraordinare si isi pun amprenta asupra nepoteilor intr-un mod aproape magic.
E frumos ca iti amintesti de ea dupa atat de mult timp..
Wow, bunicuta pe motocicleta, asta da!!!!
Napocele, te-oi supara daca voi prelua, candva in viitor, cand voi avea timp, ideea asta a dosarelor ? eh, alt titlu, dar ideea unor articole dedicate oamenilor dragi din viata noastra (din copilarie ori ba). Imi place tare mult cum ai scris despre mama si bunica ta, si m-am tot gandit ca in viata noastra se ,,plimba” oameni care ne vor marca pentru totdeauna si macar din cand in cand merita aprecierea noastra..
Paradox sau nu, dar ideea unor astfel de “plimbări” am avut-o cu ceva timp în urmă… Mă gândeam să scriu, măcar câte ceva, despre oamenii care au trecut prin viaţa mea, pe care am avut ocazia să îi cunosc şi care au însemnat / înseamnă ceva pentru mine… Eh, mulţi se gândesc, puţini o fac!
Faptele bune merită să fie preluate!
Uite, Napocel a facut-o, a scris atat de frumos si cu drag despre mama si bunica lui… Voi scrie si eu, curand. Nu stiu cati dintre oamenii dragi noua ne si citesc paginile blogului, dar daca o vor face candva, cu siguranta vor avea o mare bucurie. Daca nu, e doar pentru noi, pentru sufletul nostru… E important sa constientizam din cand in cand care sunt acei oameni care conteaza cu adevarat pentru noi.
Sper sa scrii si tu, curand
colorbliss
Poți prelua liniștită dragă colorbliss ideea, cu to dragul! >:D< E un subiect pentru noi toți!
Tare frumoase amintiri mai ai, Napocel! Şi ce noroc ai avut cu “şcoala vieţii” cu o astfel de bunicuţă pe post de profesoară! Cum zicea şi Ion Creangă, “de muncă n-o căzut coada nimănui” – acesta este cel mai sănătos principiu de viaţă, pe care îl poţi da unui copil…înţeleapta de Noghimimi!..
p.s. iar tu eşti tare frumuşel în poza aia, bebeNapocel! chiar nu i-o fo milă să te pună la trabă?!
Ai amintiri tare frumoase, şi uite că o şi cinsteşti pe Noghimimi în acest fel.
Mie îmi pare rău că nu am apucat să-mi cunosc bunicii, dar tare mi-ar fi plăcut să am şi eu parte de astfel de amintiri.
Da, am considerat că e bine a o pomeni pe draga de Noghiimi.
Eh, îmi pare rău că n-ai avut șansa a-ți cunoaște bunicii.
Da Napocel,cred că trebuie să-i fi recunoscător lui „Noghimimi” !
!
Cine știe ce era dacă nu te băga în viteză!
Hotărâtă și intransigenta femeie apare bunica ta
Chiar așa să aibă liniște și tihnă acolo unde îi !
Absolut!
Yes,yes, n-am pierdut episodul 2. L-am citit pe nerasuflate si abia astept continuarea!
Eu la fel, pe bunica dinspre partea mamei, ommi, am divinizat-o, dar mi-era mult mai frica de ea decat de parintii mei. Si ordine ca la ea n-am mai vazut niciunde. Dumnezeu sa-i odihneasca pe toti in pace. Felicitari cu repetitie!
Hehehe, așa și eu. Mă temeam mai tare de bunica decât de părinți
Frumoase amintiri despre bunica cea grozavă! Se vede că a fost o femeie tare faină, din admiraţia cu care o pomeneşti aici.
Şi eu am avut o bunică minunată! Cel mai mult îmi plăcea să stau la dânsa, mai mult decât acasă.
Este bine să le pomenim şi să le păstrăm vie admiraţia şi preţuirea.
Abia așteptam și eu să mă duc la ea.
Trebuie să le pomenim întradevăr, e foarte bine asta.
Frumoasă evocare şi emoţionantă pentru oricare cititor.O rectificare: motocicleta era “Simson”, fabricată în fosta R.D.G.Am “prins” bine marca aceasta pe când eram copil.Vezi : http://www.olx.ro/q/simson/c-379, unde sunt şi poze.
Mulțumesc pentru corectură
Sunt foarte frumoase amintirile pe care le ai din perioada copilariei legate de momentele pe care le-ai petrecut impreuna cu bunica ta! Dar ce personalitate a fost bunica ta! Cred ca si-a pus adanc amprenta asupra personalitatii tale. Sunt sigura ca ii semeni in mare parte daca povestesti atat de frumos!
O adoram și mă temeam în același timp de ea.
Amu intelesesi de unde atita harnicie in tine….Hai la traba si scrie episodul trei ca abia astept sa citesc…
Hehehehehe, o să-l scriu dară!